Cum ajunge zmeura românească de la marginea uliței în Europa

Publicat: 08/03/2019, 23:38

Aproape că nu e familie în comuna Gornet, din Prahova, care să nu aibă zmeură, iar pentru mulți plantațiile sunt o importantă sursă de venit. Oamenii nu mai au un punct de colectare, așa cum se întâmpla înainte de Revoluție și spun că au ajuns să vândă fructele, la intermediari, pe marginea drumului, pe prețuri de nimic.

Locuitorii din Gornet se adună cu zecile dimineața la intrarea în comună să vândă kilogramele de zmeură proaspăt culese. S-a dat zvonul în sat că, pentru prima oară, ajunge cel care colectează fructele.

„Le-am adunat aseară și azi dimineață. Să fie proaspete că altfel le refuză. Am strâns 4 de kilograme. Sper să le dau cu 7 – 8 lei kilogramul. A venit această persoană și anul trecut. Ne convine așa, că dăm totul într-un loc, decât să vindem la bișnițari”, spune Ion Dragomir, un localnic din Gornet.

Omul își amintește faptul că, înainte de Revoluție, zmeura era la mare căutare.

„Veneau TIR-uri din Germania, pe timpul lui Ceaușescu, stăteau cu săptămâna să strângă cât mai multă zmeură. Cărau și cu elicopterul în București. Acum totul e distrus. Vin și cumpără de la noi, pe prețuri de nimic, și vând în piețe dublu. Noi nu avem loc să mergem în piețe. Și o dăm ieftin ca să scăpăm de ea”, a mai spus Dragomir.

Așezată sub un copac, lângă zeci de găleți pline cu zmeură, așteaptă și Niculina Ioniță. Femeia are 65 de ani și când era copil știe plantațiile, iar acum a venit să vândă din recoltă.

„Stau aici cu zmeura să o vindem. Azi am adunat trei gălețele, ieri am făcut 14. Le dau cu 10 lei kilogramul. Dacă am avea cui să o dăm am lua mai mult. E marfă perisabilă. Nu ține de pe o zi pe alta”, a spus Niculina.

Nicolae Negoițescu, primarul comunei Gornet, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, că zmeura produsă în localitate ajunge în străinătate.

„Încercăm să aducem societăți sau persoane care sunt potente financiar pentru a strânge acest produs. Acum avem deja o persoană care vine și ne ia zmeura, și anul trecut a făcut la fel, a venit, și a mers cu ea în străinătate, în Germania, Olanda, Italia. Și înainte de Revoluție, și acum e comuna renumită pentru producția de zmeură. Dar pe timpul lui Ceaușescu era CAP, se strîngea, și după aceea mergea în toată Europa”, a declarat primarul comunei Gornet.

Primarul a precizat că în comună toți localnicii au zmeură în curte.

„Nu e familie să nu aibă un petec de zmeură. Mai bine de 50 la sută din familii au și pentru vânzare. Din 1.200 de familii, 600 vând zmeură”, a mai spus Negoițescu.

În Gornet, pe 1 iulie va fi organizat Festivalul Zmeurei.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Avertisment după ce o dansatoare a murit sufocată în timp ce avea relații intime cu...
Acest bărbat a fost dat dispărut în 1998, la vârsta de 19 ani. Ireal unde...
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Un băiat de 14 ani a murit după ce a răspuns la o provocare și...
De ce a fost eliminată Ștefania Ștefan. Acuzații dure la adresa Pro TV după ultimul...
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut...
"Cam un 4.000 de lei ca să trăieşti decent". Ofertele angajatorilor pentru tineri, la târgurile...
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a...
„Dacă m-ar înșela..” Anamaria Prodan a răspuns la întrebarea care stă pe buzele tuturor! Cum...
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Noua axă a răului? Vladimir Putin şi Xi Jinping şi-au promis să coopereze împotriva SUA...
Tehnologia ULUITOARE care a generat CĂLDURĂ de peste 1.000 grade Celsius
Telefoanele, INTERZISE prin lege. Propunerea drastică pentru milioane de oameni din România
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Virginia, întrebare neașteptată pentru Patrick: „Patrick, îți pare rău că m-ai chemat la camera roșie?”
"Vă rog, ajutați-ne. Ajutor!". Iulia Vântur, mesaj disperat. Ce s-a întâmplat și cum dorește să...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Primul caz de gripă aviară la om transmisă de la vaci
×